Zborul gândului sau nemărginita așteptare a vremii

Trăim într-o lume pandemică, a angoaselor, a fricilor și a decrepitudinii umane care își lasă tot mai adânc semnele bolnave pe sufletele noastre. În acest timp al transformării, prin jertfa durerii, medicamente ne mai rămân Binele, Adevărul și Frumosul. Și totul se îmbracă în haina harică a vindecării prin artă, cultură, literatură. Avem ne- voie de cele mai bune leacuri spirituale care nu pot fi altceva decât poemele de sorgintele duhului celui viu. Aceste tratamente sunt spre reînnoirea ethosului uman.

Nu putem determina o reclădire omenească prin lamentatio, ci prin restauratio, prin reconstrucția chipului uman al splendorii. Și în acest sens se descoperă, ca și adjuvant vindecător, Poezia. Și astăzi, mai mult ca oricând, avem nevoie de Poezie în existența aceasta tumultuoasă pentru a echilibra luntrea viețuirii în marea de încercări a ceea ce înseamnă, în zilele noastre, a fi om.

Poezia devine, astfel, calea spre renaștere. Timpul post-pandemic va arăta că versurile vor fi, precum în Renaștere artele vizuale, în acest secol al XXI-lea cheia de reîncifrare a trăirii noi a per- soanei umane, va fi calea reînvierii Omului. În această ordine de idei se prezintă și volumul scriitorului Neil McGregor, Zborul gândului sau Nemărginita așteptare a vremii. Prin acesta se des- coperă nu o Via Dolorosa, ci o Via Ascendi, o cale spre Absolut. Am putea să numim această poezie a domnului Neil McGregor ca fiind una a căutării și a cunoașterii.

Dacă, din cele mai vechi timpuri biblice, problematica umană a fost conturată de rodul cunoașterii, a încercării depășirii unor limite deo- sebite, care au fost determinate chiar de pragul ascultării, putem să considerăm că există și o cale a reîntoarcerii tot prin cunoaștere, prin Poezie și prin jertfă. În acest fel, Neil McGregor își struc- turează prezentul volum, în calea restructurării cunoașterii și a existenței umane. Chiar și sufletul percepe o re-evaluare a condiției sale. Dar nu trebuie să privim volumul Zborul gândului sau Nemărginita așteptare a vremii ca fiind unul de factură religioasă, ci el este unul de construcție existențialistă, cu nuanțe de spiritualitate. Țelul

este descris ca fiind nemurirea, precum apare în poemul Suflet: „Așa trec timpurile, așa trec toate, / așa se vede stânca de pe care / într-o bună eterni- tate / îmi voi lua zborul”. Mitul invocat este cel al lui Prometeu care, înlănțuit, aduce speranța nea- mului omenesc prin sacrificiul și durerea sa, plă- tind, în acest mod, prețul binelui uman. Și totuși, aici, poetul duce la un alt nivel acest mit, căci titanul nu mai trebuie eliberat de niciun erou, ci el, prin propriile sale puteri, se va elibera.

Universul poetic descris de Neil McGregor este unul al cerului, ar putea fi numit un univers marin al apelor celor de sus. Acesta se comportă ca o matcă a iubirii. Este un spațiu reflex și nu unul distinct, fiind liantul dintre ceea ce este muritor cu ceea ce ține de Absolut.

Erosul se îmbină cu Thanatosul și se regăsesc în simbioza evenimentelor umane, ca alternanțe ale aceluiași Eu absolut. Ele sunt ipostasuri ale existenței. Nu pot fi separate, căci au devenit acte identitare umane. Perspectiva descrisă de Neil McGregor este una a re-lucrării interioare spre o con-lucrare aparte a duhului.

Lumea umanului este lăsată de Creator în deplină libertate, dar nu părăsită, precum reiese din poemul Scurtă istorie a lumii: „Dumnezeu a

plecat / din locul ăsta întunecat/ și babilonic / și ne-a lăsat în urmă / o coroană de spini / și un giul- giu / măsură a suferințelor”. Prezența coroanei de spini și a giulgiului deschide un drum al reîn- toarcerii acasă, o poartă spre Ceruri. Aceste ele- mente lasă acea ușă deschisă spre acel timp al Învierii.

Interesant este că, în prezentul volum, poemul care-i urmează celui prezentat anterior se intitulează Monahie și descrie calea descoperită de coroana de spini și de giulgiu, anume de jertfa și Învierea Mântuitorului: „Liniște, / împăcare, / dansul lumânărilor / murind, înviind. / Evlavie / și o plecăciune”. Aceste două poeme conturează întreg universul spiritual al eului poetic, de reconstrucție a identității umane, care tânjește după eternitatea primordială.

Volumul de poeme Zborul gândului sau Nemărginita așteptare a vremii de Neil McGregor deschide o nouă perspectivă spre lumina taborică a noului mileniu, pictând în culorii vii primele nuanțe ale noului Eden postpandemic.

Dr. Victor Constantin Măruțoiu