Femeile se citesc invers

Trăim într-o lume eminamente alegorică. Nimic nu mai este ceea ce pare a fi sau ceea ce ar trebui să fie. Discursul uman s-a schimbat și se desfășoară între punctele de pandemie și război. Modelele se pliază tot pe această zonă a durerii și suferinței. Stoicismul pare să dispară din experimentarea omenească, iar totul se prea poate să se îmbrace în haina emiterilor de sintagme și catalogări de factură determinativă și totalitară. Nu mai este îngăduită și nu mai este pace, nici între oameni, nici între semeni, nici între popoare. Și în toată cavalcada aceasta dezumanizantă, Poezia se constituie ca singura stavilă în fața acestui val ce vine să distrugă nu doar o lume, ci un întreg sistem de valori și civilizații.

Poezia este cea care aduce schimbare în toate, plecând de la limbă, dialectică, retorică și educație. Ea este formativă și formatoare. Este unică în ceea ce reprezintă posibilitatea de îndreptare și revital zare a unei civilizații întregi. Dacă Platon scotea poeții din Cetatea ideală, Aristotel îi considera seva civilizației și esența matematicii, ca premisă a matricei ființiale umane. Poezia poate fi genomul ideilor umane. În această linie se situează și poetul emblematic Neil McGregor.

Actualul volum vine să completeze gândirea deschisă de precedentele, care au trasat o linie altfel față de poezia contemporană românească. Astfel, autorul reușește să deschidă o nouă cale, mai ludică, mai savuroasă, mai ezoterică. Este interesant acest joc al versurilor sale, ca un creator care în lucrarea sa de a crea se joacă, zâmbește, râde și construiește, dar și strică pentru a reconstrui, fără a distruge, ci totul, întreaga materie de la care se pleacă are și își găsește o finalitate. Și ce ar fi mai frumos în acest dat creaționist decât Femeia, universul întreg care face ca lumea să-și găsească frumusețea și împlinirea sa?

Totuși, titlul prezentului volum ne pune pe gânduri: Femeile se citesc invers pare a fi o sintagmă simplă la o primă vedere și, anume, cunoaștem faptul potrivit căruia europenii citesc de la stânga la dreapta, semiticii de la dreapta la stânga și au existat și alte forme de scriere și citire în decursul istoriei omenirii. Cu acestea, se pare că prezentul titlu de volum de versuri al poetului Neil McGregor, Femeile se citesc invers, poate fi gândit din perspectiva alterității umane, poate fi văzut prin prisma eu – celălalt, un dialog în care există un discurs drept și unul invers. Întrebarea apare: dacă se citesc femeile invers, atunci bărbatul se citește drept? Sau ce reprezintă acel invers, raportat la

esență? Am putea afirma că totul se rezumă la modul nostru de raportare sau din ce perspectivă privim acel invers?

Se poate realiza o întreagă filosofie și poetică doar din acest titlu, care provoacă, incită la un excurs al memoriei. Însă, nu trebuie uitat faptul că întreaga definire a iubirii umane alternând între agape și eros poartă semnul discursului uman între bărbat și femeie. Întrebarea filosofică eu cine sunt? este dublată de cea reprezentată de ce este femeia? Și pe întreg parcursul istoriei umanității s-au încercat a se oferi răspunsuri prin cele șapte arte, prin știință, filosofie, psihologie etc. Nu s-a reușit decât desco- perirea unor mici răspunsuri, care, de fapt, au adâncit problematizarea determinată de aceste două întrebări. Poetul Neil McGregor oferă răspunsuri prin poemele sale, care se constituie ca o pânză de păianjen, bine construită, cu migală, cu acuratețe, cu o mare atenție la detalii și la semnificația fiecărui cuvânt sau vers. Putem observa râvna cu care se adâncește în această căutare, care este constituită ca un Sfânt Graal în ceea ce reprezintă Femeia.

Este interesant faptul că începe cu un poem intitulat Tăcere: Acel zgomot paroxistic / al celulelor lovindu-se fără milă / una de alta, / albe de roșii și roșii de albe, / cerându-și dreptul firesc de a vedea / lumina, / amar șuvoi,/ avalanșă / în miez de vară / printre firele de păr încovoiate / de durere,/ știi, acele fire crescute ca iarba / primăvara, străpungând pielea / tocmai ca să vadă lumina,/ și inima face bum-bum, / surd, împinge mecanic, / fără nicio remușcare, / vrea să fie doar ea, singură, / să își poată auzi, într-un final, / propria liniște. / În tăcere – și încheie prezentul volum cu unul numit Antisociabilitate: Dimineața, / când sunt singură, / beau apă după alta, / după mine nici în oglindă, / nici în sus nu m-aș privi, / toți tipii mișto pe care îi știam / stăteau la doi metri de mine, / - nu contează direcția - / era distanța de siguranță între / două suflete, / unde privirile nu se ating decât / într-o doară, / unde eu sunt eu / și nimeni / nu e eu. Această trecere de la eul masculin la cel feminin ar sublinia fie faptul că persoana care caută descifrarea limbajului existențial al femeii ajunge să se identifice cu această căutare, devenind una sau fiind absorbit în acest flux feminin, fie este descrisă Creația dintru începuturi, când totul a plecat de la tăcere și zbuciumul reprezintă actul creator, până la cuvintele: Să fie!, iar ultimul poem arată desăvârșirea acelei creații, când este deplină manifestarea eului feminin.

Întregul volum poartă stigmatele devenirii, ale durerii creației, facerii, a tot ceea ce înseamnă trecere de la tăcere la ființă, la ființare, la devenire. Alternanța discursului poetic pleacă de la eul masculin tinzând spre alternanțele feminine.

Un alt motiv este cel al luminii, care însoțește întregul periplu poetic. Este ca urmare, ca o devenire a celor doi. Există o dialogare eu – tu, care, deseori, devine noi, devine lucrare împreună. Prezen- tarea acestor momente ține de ludic, dar și de eros.

O altă perspectivă deschisă de poetul Neil McGregor este cea a cunoașterii, care întruchipează multe forme și însumează o totalitate a formelor de expresie umană a posibilităților gnoseologice. Dar cea mai înaltă treaptă a cunoașterii este descrisă de iubire, fie că este vorba despre cea care ține de eros, fie că este vorba de cea frumoasă a agapelui, uneori mergând spre o tentă de gnoză și trecere dincolo, spre acel ceva care conferă împlinire conceptului de iubire. Acest concept de trecere apare ca o viziune a marii treceri dinspre real spre imaginar, dinspre realitatea comună spre cea identitară, dinspre eros spre thanatos, dar și spre o înviere prin și în iubire.

Imaginarul descris de prezentul volum este unul care reflectă lupta interioară, ca tumultul care descoperă un lung proces de creație, de transformare, de devenire, de împlinire. Totul se conturează în linia discursului oferit de titlul volumului, Femeile se citesc invers.

Și parcă nouă ne rămâne o perenă întrebare: cum reușim să citim Femeia? Răspunsul pe care ni-l conferă poetul Neil McGregor prin întregul volum, dar și din titlu, este cheia de descifrare al deplinului limbaj al Femeii: Femeile se citesc invers.

Cluj-Napoca,

2 octombrie 2022

dr. Victor Constantin Măruțoiu